|
|
|
 |
Utilizatorii Asistent Medicină Legală sunt structuraţi în categorii de utilizatori, corespunzătoare organizării personalului în institut. Cu ajutorul acestei structurări se respectă ierarhiile corespunzătoare unui institut de medicină legală şi poate fi urmărită evoluţia muncii fiecărui utilizator de către superiorii acestuia. |
Tipurile de utilizatori folosite de Asistent Medicină Legală sunt:
- director institut, utilizator care are control asupra întregii activităţi care se desfăşoară în sistem şi care poate atribui cazurile utilizatorilor, poate urmări evoluţia fiecărui caz şi situaţia fiecărui utilizator şi poate, la rândul său, să desfăşoare activitatea de medic.
- şef laborator, utilizator care are controlul asupra activităţii personalului corespunzător laboratorului său şi care, la rândul său, poate desfăşura activitatea de medic.
- medic laborant, utilizator care desfăşoară activitatea de medic.
- medic laborant toxicologie, utilizator care desfăşoară activitatea din laboratorul de toxicologie şi ale cărui informaţii sunt mult mai protejate.
- registratură, utilizator care desfăşoară activitatea specifică registraturii.
- gestionar morgă, tip de utilizator care îndeplineşte aceleaşi funcţionalităţi ca şi tipul de utilizator şef laborator având în plus la dispoziţie funcţionalităţi care permit gestiunea activităţii în morgă.
- comisie, un tip aparte de utilizator care oferă funcţionalităţile necesare desfăşurării activităţilor unei comisii.
|
|